Ştiri medicale

Acizii graşi Omega 3 și 6, eficienţi împotriva parodontozei

Scris în data de 13 Dec 2010, în categoria Ştiri medicale

Consumul acizilor graşi polinesaturati, care se găsesc în peşte, reduce riscul apariţiei parodontozei cu până la 30 la sută, relatează gândul.info. Cercetarea a fost făcută la Universitatea Harvard şi a fost publicată în “Journal of the American Dietetic Association”.

În studiu au fost implicaţi peste 9.000 de adulţi, care au participat între anii 1999 şi 2004 la programul “Naţional Health and Nutrition Examination Survey”, în cadrul căruia au fost studiate obiceiurile alimentare ale americanilor. S-a arătat că persoanele care au inclus în dietă acizi graşi Omega 3 şi 6 prezentau un risc cu 30 la sută mai mic de a suferi de parodontoză.

“Până în prezent tratamentul parodontozei s-a bazat numai pe îndepărtarea stomatologică a bacteriilor care provocau inflamaţia şi pe tratamentul cu antibiotice”, a explicat Asghar Naqvi, coordonator al studiului.
Pentru a obţine rezultate vizibile în prevenţia parodontozei este suficient consumul zilnic a 100 de grame de somon, macrou sau ton, indică oamenii de ştiinţă.

Sursa: paginamedicala.ro

Există un timp de acţionare optim pentru albirea dinţilor acasă?

Scris în data de 16 Nov 2010, în categoria Ştiri medicale

Cu cât este mai îndelungat timpul de albire, cu atât este mai rapid efectul de albire – şi mai mare sensibilitatea dinţilor, conform “Journal of the American Dental Association” (Jurnalul Asociaţiei Americane de Stomatologie).

Timpul de aplicare pentru 10% carbamid de peroxid (CP) cu gutieră pentru albirea la domiciliu este în mod obişnuit cuprins între patru şi opt ore, notează un grup de cercetători brazilieni. Ei au dorit să compare eficienţa albirii şi sesibilitatea dintelui asociată cu tradiţionala protecţie de opt ore pentru noapte cu 10% gel CP cu eficienţa şi sensibilitatea asociată cu perioadele mai scurte de acţionare.
Citeşte în continuare »

Albirea Dinţilor – O idee strălucită

Scris în data de 16 Nov 2010, în categoria Ştiri medicale

De generaţii am practicat medicină dentară bazată pe nevoile clientului. Am explicat cu iscusinţă nevoia de a înlocui lucrările vechi şi uzate şi am avut de-a face cu refuzul tratamentului şi o stimă de sine scăzută. În ultimele decenii, am avut norocul de a experimenta stomatologia pe bază de nevoi. Pacienţii ne intră în cabinete şi ne întreabă despre anumite servicii. Impactul schimbării acestei paradigme a fost uriaş.
Citeşte în continuare »

Vizita la stomatolog, ignorată de tot mai mulţi români

Scris în data de 10 Nov 2010, în categoria Ştiri medicale

Unul din cinci români nu se spală pe dinţi. Mai mult, 40% din participanţii la primul studiu naţional despre bolile parodontale nu au fost niciodată la dentist în ultimele 12 luni. Având în vedere această situaţie, specialiştii trag un semnal de alarmă privind afecţiunile dentare şi importanţa consultului stomatologic.

De altfel, prin cercetarea “Parodontoza în România”, realizată de compania Synovate, specialiştii au putut observa, pe lângă obiceiurile de igienă orală, şi modalitatea în care populaţia din mediul urban percepe parodontoza. Rezultatele au fost că 48% dintre respondenţi ştiu că parodontoza este o boală a dinţilor, 12% o asociază cu gingiile, în timp ce un procent de 39% nu ştiu nimic despre această afecţiune şi nici măcar nu o asociază cu cavitatea bucală.
Citeşte în continuare »

Homeopatie în stomatologie

Scris în data de 08 Nov 2010, în categoria Ştiri medicale

Samuel Hahnemann, fizician german al secolului al 19 lea, a creat o practică de medicină alternativă, numită astăzi homeopatie. Mai mulţi medici dentişti sunt de părere că există o legătură între starea de sănătate a dinţilor şi sănătatea generală. Doar atunci când medicul dentist înţelege faptul că există o relaţie între sănătatea orală şi sănătatea fizică şi mentală a pacientului, îi poate oferi acestuia tratamentul complet.

Citeşte în continuare »

Gena a cărei activare poate duce la creşterea de noi dinţi

Scris în data de 08 Nov 2010, în categoria Ştiri medicale

Cercetătorii au identificat o genă care coordonează producerea de smalţ dentar, avansând posibilitatea ca prin activarea ei, în viitorul apropiat să fie posibilă creşterea de noi dinţi pentru a-i înlocui pe cei căzuţi sau extraşi, informează cotidianul britanic Daily Mail.

Experimentele realizate pe cobai au demonstrat că această genă denumită Ctip2 îndeplineşte un rol important în sistemul imunitar şi în dezvoltarea dermei şi a nervilor. Conform noilor studii realizate la Universitatea Statului Oregon, această genă poate declanşa sinteză de nou smalţ dentar.
Citeşte în continuare »